Vinicius nu s-a putut abține și a făcut scandal în momentul în care a fost schimbat în timpul meciului dintre Real Madrid și FC Barcelona, disputat pe „Santiago Bernabeu”.
Starul brazilian al gigantului din La Liga a trecut în trombă pe lângă Xabi Alonso și s-a dus direct la vestiar, fiind extrem de nervos din cauza faptului că a fost înlocuit.
Real Madrid și FC Barcelona se întâlnesc astăzi, 26 octombrie 2025, într-o partidă care a început la ora 17:15, pe „Santiago Bernabeu”. Vinicius a fost din nou în centrul atenției. Starul brazilian al celor de la Real Madrid nu s-a putut abține și a făcut scandal în momentul în care a fost schimbat. Acesta a trecut în trombă pe lângă Xabi Alonso și s-a dus direct la vestiare, fiind extrem de nervos din cauza faptului că a fost înlocuit.
În momentul în care și-a dat seama că va fi schimbat, Vinicius a început să dea din mâini și să comenteze, întrebând de mai multe doi dacă el trebuie să părăsească suprafața de joc. În cele din urmă, brazilianul a ieșit de pe teren. Inițial s-a dus spre banca de rezerve, dar s-a răzgândit și a plecat direct spre vestiare.
În cele din urmă, Vinicius s-a mai calmat și a revenit la gânduri mai bine. Astfel, starul lui Xabi Alonso s-a întors pe banca de rezerve și a văzut finalul meciului alături de colegi.
Vinicius a fost schimbat în minutul 72 al meciului cu FC Barcelona, când scorul era 2-1 în favoarea celor de la Real Madrid. În locul lui, Xabi Alonso a ales să îl trimită în teren pe Rodrygo.